08 iulie 2025

Interviu cu Anton-Traian Antoniadis - emisiunea „De vorbă cu Tony”

Interviu al președintelui Federației FOPMN cu dl. Anton-Traian Antoniadis, în care au fost discutate posibilele investiții în pescuitul la Marea Neagră, precum și situația actuală a pescuitului românesc la Marea Neagră. 

Lipsa infrastructurii, o problemă nerezolvată de ani de zile, care frânează dezvoltarea acestui sector, dar și despre posibilitatea de a construi cu fonduri europene: noi adăposturi pescărești, cu zone de primă-vânzare și noi porturi pescărești. Autoritățile statului, nu se înțelege de ce, nu doresc să acceseze astfel de fonduri UE, deși rambursarea a 50% din bani s-ar putea oferi în avans, în 2 zile după aprobarea proiectului.

„- Sunt fonduri pentru pescuit?

- Domnul Antoniades, hai să vă spun așa. Din 2007 de când am aderat, am avut atâția bani... Există o direcție generală care acordă fonduri de pescuit în cadrul Ministerului Agriculturii. Acum, pe actuala alocare, avem 250 de milioane de euro fonduri, pe cealaltă care s-a închis.

- Ok. 250 milioane de euro din PNRR, guvernul...

- Nu, nu, nu. Direct de la Bruxelles. Numai pentru pescuit.

- Și de ce, pălăria mea, nu se poate?

- Păi stați să vedeți. În celelalte alocări am avut 33 și ceva, de zeci de milioane. De ce spun eu ca autoritatea statului e de vină? Eu cu federația, dacă m-aș duce să iau o plajă sau un teren de la o primărie, nu mi-l dau. Sau mi-l dau cu chirie, sau cu licitație. O primărie, un UAT, poate să se ducă la Apele Române să ia un teren și să dezvolte un proiect pentru pescuit. Dacă se duce UAT-ul sau se duc instituțiile statului la Fondul de Pescuit primește 100% finanțare toate cheltuielile făcute cu 3 ani înainte: studii de fezabilitate, orice formă de cheltuială. Când a semnat contractul de finanțare, i se decontează integral și după ce a semnat contractul de finanțare, prin fondul de garantare al României, i se acordă 50% din proiect în avans, în 48 de ore. Vă întreb: de ce nu vor să facă?

- Păi nu mă mir, niciun fond european din România...

- Aceste facilități sunt pentru infrastructură pescărească: Puncte de debarcare, adăposturi, porturi. Deci eu nu înțeleg nici primarii din Constanța, nici primarii din România. Pentru că infrastructura la nivel european și național are prioritate. Nu ai infrastructură, nu poți să te dezvolți.”

Ministerul finanțelor ar putea simplifica fiscalizarea pentru micii pescari, așa cum a făcut cu producătorii de roșii, care scriu pe chitanțier cui au vândut și câte kg. Pentru procesatori: Statul ar putea oferi subvenții pentru 80% din cheltuielile procesatorilor cu utilitățile (apă, curent, gaz) ca în Bulgaria, astfel ajutând menținerea unui preț final scăzut pentru clientul final, încurajând consumul și comerțul.

ANSVSA ar putea să nu mai ceară condiții atât de stricte (inox sau fibră de sticlă în lotci, de ex.) și, astfel, s-ar putea dezvolta și la noi pescuitul, care ar aduce bani la Bugetul statului. 

Nu s-au plătit nici acum ajutoarele de compensație pentru războiul din Ucraina, deși alte țări europene, care nu sunt riverane la Marea Neagră le-au primit. Ajutoarele pentru Covid, după ce s-au dat pescarilor, le-au fost cerute înapoi de către UE, pe motivul neîntocmirii corespunzătoare a documentelor. Bulgarilor li s-au acordat ajutoarele pentru Covid pe baza unor documente mult mai simplificate și nu li s-au cerut înapoi. 

Urmărește video-ul aici: https://www.facebook.com/100007050168798/videos/998162802392863 

0723 633 364

2024-2025  Federatia Organizatiilor de pescari de la Marea Neagra. Toate drepturile rezervate.

str. Smaraldului, nr. 11  Ap.6
Constanța, România

Contact

Rețele sociale