Vă aducem la cunoștință că s-a înființat prin hotărâre judecătorească la data de 19-05-2011, Federația Organizațiilor de Pescari de la Marea Neagră, în urma ședinței Adunării Generale din data de 30-01-2011, prima federație care reunește pentru prima dată toți pescarii profesioniști care își desfășoară activitatea la Marea Neagră (2 Mai, Vama Veche până la Sulina).

În momentul de față sunt înscrise 4 asociații cu un efectiv total de 183 persoane și 12 S.R.L.-uri cu un efectiv de 75 de persoane. Pentru atingerea scopului său, federația își propune următoarele obiective conform statutului:

- sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele federației în zonă;

- participarea activă pe plan internațional, național și local la dialog social și punerea în valoare a experienței, cunoașterii și informației acumulate care să faciliteze elaborarea deciziilor și actelor normative ce interesează activitatea specifică a membrilor federației și în special a comunităților de pescari;

- conlucrarea cu organele administrației publice și alte organisme în reglementarea impozitelor, taxelor, tarifelor, prețurilor produselor și altor asemenea activități în domeniu; 

- combaterea prin toate mijloacele necesare a tendințelor de monopol și concurență neloială, precum și a pescuitului ilegal;

Pe această cale vrem să ne facem auziți pentru a fi recunoscuți de toate forurile românești și europene și în mod special de a face parte din Comitetul Consultativ al MADR pe probleme de pescuit.

Președinte, Laurențiu Mirea

02 februarie 2012

Comunicat de presă

Comunicate

Adresă

str. Ioan Ursu, 71A
Constanța, România

Contact

Rețele sociale